Criticile care pot fi aduse sistemului de formare inițială în cadrul INM sunt multe și am mai vorbit despre ele cu o altă ocazie. Și atitudinea agresivă, egoistă și intransigentă a unor auditori de justiție și judecători tineri, inclusiv a subsemnatului, am recunoscut-o public. Având acestea în vedere, stimați colegi avocați, vă rog să îmi încuviințați mie, unui judecător de 27 de ani, absolvent al Institutului Național al Magistraturii în 2012, cererea judecării cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii și aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special pentru infracțiunea de a fi tânăr judecător.
În circumstanțiere, vă propun următoarele argumente, urmând ca dumneavoastră să apreciați.
Protestul pe care îl inițiați și susțineți printr-o veritabilă sentință de condamnare a judecătorului și a procurorului tânăr constituie numai sublinierea unui aspect de organizare judecătorească de tradiție în România. Intrarea în magistratură a persoanelor tinere, direct din facultate, pe calea repartizărilor în ordinea mediilor, este o modalitate aleasă de către legiuitor de ceva vreme, așa că mă surprinde că ar putea genera reacții atât de puternice în rândul avocaților încât să determine demararea unui protest.
Astfel, conform art. 10 din Legea nr. 982/1865 privind organizarea judecătorească, ”Se va numi judecătoru de plasă, acela care se va distinge prin bunele sale purtări, va avea ore care cunoscinţă de legi şi etatea de 25 ani, celu puţinu.” Art. 33 din Legea nr. 5/1952 privind organizarea judecătorească nu mai amintește de vârsta judecătorului, însă impune efectuarea stagiului judecătoresc de doi ani. Articolului 46 din Legea nr. 92/1992 îi lipsește de asemenea orice condiție privind vârsta minimă.
Constatăm din cele arătate că legiuitorul a apreciat de aproape 150 de ani că o persoană de 25 de ani poate îndeplini funcția de judecător. Desigur, criticabil din multe puncte de vedere, sistemul francez adoptat de către legiuitor este o alegere suverană a acestuia și care bineînțeles, poate fi schimbată prin modificarea sistemului de organizare judiciară. Nu am observat însă un demers public al barourilor de a solicita o inițiativă legislativă în acest sens.
Pe de altă parte, mă întreb câți avocați competenți și care au o experiență reală în zona litigiilor civile sau penale timp de cinci ani (nu mă refer la experiența pe hârtie făcută numai pentru a fi admis în magistratură) ar fi dispuși să intre în magistratură? Mai precis: (i) câți ar fi dispuși ca după cinci ani să își ia concediu câteva luni înainte de un concurs pe care nu știu dacă îl vor promova (ii) să încaseze timp de doi ani o bursă de aproximativ 1.500 lei sau timp de 1 an și 6 luni un salariu de 2.100-3.000 lei? (iii) să suporte o încărcătură medie de 1.363 dosare/judecător (J. Buzău), 1.336 (J. Buftea), 1.255 (J. Ploiești). 1.106 (J. Sector 2) 1.051 (J. Sector 3) - statistică pentru primele 6 luni din 2013; (iv) să se mute cu familia din localitatea de domiciliu? Nu am auzit pe niciunul dintre colegii mei de facultate care își desfășoară din 2010 activitatea la una dintre societățile de avocatură din București să își dorească să intre în magistratură, direct sau prin INM, deși mulți dintre aceștia au competența necesară. Și atunci, mă întreb, cât de viabil este sistemul pe care îl propuneți? Ne place să vorbim despre alte sisteme judiciare și să ne alegem aspectele care ne convin, fără a ne gândi prea mult la realitatea propriul sistem judiciar.
În ceea ce privește răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, am convingerea că aceasta este realizată mult mai transparent decât în privința avocaților. Inspecția Judiciară ține o evidență publică cu acțiunile disciplinare promovate precum și cu privire la rezoluțiile de clasare. Din aceste statistici, rezultă că în anii 2005-2013 au fost admise în mod definitiv 80 de acțiuni disciplinare exercitate față de judecători și 35 față de procurori. Spre comparație, pagina cu activitatea Comisiei de Disciplină a Baroului București este în construcție, iar pe site-ul Baroului Cluj nu am putut identifica o secțiune dedicată Comisie de disciplină și nici la secțiunea comunicări nu am putut observa niciun comunicat care să privească o sancțiune disciplinară aplicată unui avocat. Nici site-ul UNBR nu ne dă vreo informație privind existența sancțiunilor disciplinare.
Așadar, apare surprinzător protestul avocaților din pricina unui incident în sala de judecată. Există în cazul judecătorilor și procurorilor mecanisme legale care au funcționat și funcționează privind răspunderea lor disciplinară, iar avocații uzează în nenumărate cazuri de sesizările adresate Inspecției Judiciare.
Problema relației avocat-judecător în afara sălii de ședință pentru mine nu există. Pe cine cunosc, salut și nu am nicio ezitare să discut cu foștii colegi de facultate sau cu profesorii pe care îi respect și acum la fel de mult sau poate mai mult după ce am devenit judecător. Cu toate acestea, bârfele și eventualele implicații penale legate de o anumită relație de amiciție între un judecător și un avocat, în special într-o instanță mai mică, sunt pornite, în mare parte, tot de colegii avocatului și ulterior preluate de justițiabili. Este de înțeles de ce, în aceste circumstanțe, un judecător este reticent, mai ales într-un oraș mic, să arate orice relație de amiciție față de un avocat. De asemenea, nu știu cum s-ar simți un avocat care ar vedea că, înainte de începerea ședinței de judecată, avocatul părții adverse are o discuție prietenească cu președintele completului de judecată.
În privința relației avocat-judecător în sala de ședință, s-au evidențiat în nenumărate rânduri ”abuzurile” pe care le fac judecătorii zi de zi în sală, cea mai recentă reacție venind de la Cluj. Mă voi rezuma numai la cele ce ating sfera procesului penal:
- încercările de temporizare a procesului vin de cele mai multe ori de la părți și de la avocații acestora. De la clasicul ”Vă rugăm amânați cauza pentru că este primul termen” până la cereri de recuzare, și desigur, să nu uităm regretatul efect suspensiv al excepției de neconstituționalitate.
- pregătirea profesională continuă a judecătorilor și procurorilor este asigurată de către Institutul Național al Magistraturii printr-o paletă destul de largă de conferințe pe diferite materii. Într-adevăr, la instanță primim și invitații de participare la alte conferințe organizate de facultăți, barou sau JURIDICE.ro. Pentru toate acestea este însă nevoie de timp, iar în afara instanței, care deseori ocupă toată ziua, găsim cu greu timp chiar și pentru familie, cu atât mai puțin pentru participarea la conferințe.
- relația dintre judecător-procuror este într-adevăr mai strânsă decât cea dintre judecător-avocat. Este eronată însă percepția că judecătorul și procurorul discută soluția înainte sau după ieșirea din sala de ședință.
- jignirile și atitudinea nedemnă nu merg într-un singur sens. Cred că dacă mergem în orice sală de judecată din România, cei care ridică tonul, amenință și au în general o atitudine nedemnă de roba pe care o poartă sunt preponderent avocații, nu judecătorii sau procurorii. Singura diferență este că noi suntem chemați de Inspecția Judiciară să ne explicăm comportamentul din sală – nu știu însă câți avocați au fost puși de comisiile de disciplină să își explice comportamentul lor în sala de judecată.
Deși sunt tentat să dau exemple de comportamente nedemne a unor distinși membri ai baroului, ca răspuns la articolul recent publicat, mi-ar fi jenă, în primul rând față de cititorii acestui site și în al doilea rând față de avocații competenți și care pregătesc temeinic cauzele în care răspund, să redau ceea ce ne este dat să auzim și să vedem deseori în sala de judecată sau să citim în actele de la dosar.
Totodată, discuțiile despre cine greșește mai mult sau cine e mai puțin pregătit pot continua și nu vor ajunge niciodată la final, însă cauza acestui ”război rece” este reprezentată de lipsa de cunoaștere și de înțelegere față de dificultățile celeilalte profesii. Avocații nu se gândesc la judecători, iar judecătorii nu se gândesc la avocați. Fiecare are cereri, respectiv hotărâri de redactat, familie, facturi și altele. Mai mult, ne place să ne gândim numai la avantajele celeilalte profesii, fiecare creându-și un stereotip preferat: avocații au bani și nu fac nimic, iar judecătorii se cred dumnezei și nu citesc cererile sau își bat joc de noi.
Așadar, stimați colegi avocați, eu recunosc că am greșit și probabil voi mai face greșeli în legătură cu soluțiile din dosare și în conducerea ședinței de judecată. Dacă observați acest lucru, uzați de toate căile legale pe care le aveți la dispoziție.
Dacă sunteți deranjați de reacții punctuale a unor judecători în sala de ședință, inclusiv a subsemnatului, sesizați Inspecția Judiciară.
Dacă sunteți însă supărați pe mine că sunt prea tânăr să judec, vă supărați degeaba. Supărați-vă pe legiuitorul care mi-a permis să fiu judecător la această vârstă. Să îmbătrânesc subit pentru că dvs. protestați nu pot.
Și dacă doriți respect în sala de judecată, asigurați-vă că nu ați făcut nimic înainte pentru a-l pierde.
Recunosc, dar nu regret că sunt tânăr. Deliberare ușoară!
Jud. Victor Horia Dimitrie CONSTANTINESCU
Judecătoria Sectorului 6 București, Secția Penală
Comments