Condiţii de audiere şi de detenţie. Legalitatea privării de libertate. Prezumţia de nevinovăţie – decizia de inadmisibilitate în cauza Patriciu împotriva României
Lipsa aerisirii şi prezenţa toaletelor necompartimentate nu atinge o asemenea gravitate pentru a fi calificate drept tratament inuman sau degradant, având în vedere durata scurtă a detenţiei.
Omisiunea autorităţilor de a menţiona expres în ordonanţa de reţinere dispoziţiile art. 148 C.pr.pen., nu duce prin ea însăşi la vicierea legalităţii ordonanţei de reţinere, aceasta fiind motivată în mod corespunzător.
Suspiciunile care planau asupra reclamantului atingeau nivelul de plauzibilitate cerut. Astfel, aceste suspiciuni se întemeiau pe o serie de documente, care puteau crea impresia că reclamantul ar fi putut comite infracţiunile imputate.
Alegaţiile reclamantului, conform cărora reţinerea sa ar fi rezultatul unui ordin politic, nu sunt întemeiate pe o probă incontestabilă şi directă.
Comunicatele de presă ale parchetului se limitează la informarea publicului despre derularea anchetei penale aflată în curs şi, prin urmare, nu încalcă dreptul de a fi prezumat nevinovat.
Reclamantul nu a probat că ar fi existat împotriva sa o campanie mediatică de o asemenea virulenţă încât să influenţeze sau să fie susceptibilă să influenţeze formarea opiniei judecătorilor şi rezultatul deliberărilor.
Prin intermediul acţiunii de daune-interese, autorităţile naţionale au recunoscut încălcarea art. 8 din Convenţie şi au reparat prejudiciul suferit de către reclamant într-o modalitate corespunzătoare şi suficientă.
Decizia integrală pe HotărâriCEDO.ro
Comments