Acțiune civila pentru desființarea unui înscris falsificat, în cazul în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penala printr-o soluție de netrimitere în judecata. Excepţia nulităţii actului de sesizare de către procuror a instanţei civile

Art. 112, 133 C.P.C.

Art. 249, 245 alin. 1 lit. c¹ C.P.P.

Procurorul poate decide prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale “sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris”. Urmare a acestei decizii, este punerea sa in executare si sesizarea instanţei civile in condiţiile art. 112 Cod procedură civilă, cu o cerere de chemare in judecata care sa împlinească cerinţele de forma ale procesului civil, cerinţe independente si autonome fata de litigiul penal care a generat intenţia se sesizare a instanţei civile.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială

Decizia comercială nr. 7699/2/2008

Nepublicată

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti din 21.02.2007, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor C.G. şi G.V. pentru infracţiunea de fals şi uz de fals şi sancţionarea lor cu caracter administrativ, precum şi trimiterea la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a două înscrisuri falsificate, contractul de închiriere nr.556/25.10.2004 şi a actului adiţional nr.454/19.09.2005, având ca părţi SC P.SA şi SC E.C. SRL, ordonanţă înaintată Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi înregistrată pe rolul acestei instanţe.

După efectuarea cercetărilor judecătoreşti în cauză, prin sentinţa comercială nr.10069/01.10.2008, tribunalul a admis acţiunea formulată de reclamantele Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi SC P.SA în contradictoriu cu pârâtele SC E.C. SRL, C.G. şi G.V. şi cererea de intervenţie voluntară a SC P.SA şi a dispus anularea contractului de închiriere nr.556/25.10.2004 şi a actului adiţional nr.454/19.09.2005.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a arătat că, din punct de vedere probator, caracterul fals şi nul al celor două înscrisuri a fost demonstrat prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, act care, deşi nu are valoarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, este un act cu caracter definitiv, oficial, întocmit de un magistrat şi conţine o relevanţă probatorie suficientă pentru a folosi ca temei spre anularea actelor atacate.

Problema calităţii procesuale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a fost explicată de prima instanţă de fond potrivit art.45 Cod procedură civilă şi a deciziei în interesul legii nr.15/2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La 24.11.2008, împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti au declarat apel SC E.C. SRL prin reprezentant legal, administratorul G.V. şi G.V. în nume propriu, apeluri rămase nemotivate în cursul procedurii urmate în faţa instanţei de apel.

La judecarea apelului a participat, potrivit art.45 Cod procedură civilă, procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În faţa instanţei de apel a fost luată în dezbatere excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant în persoana numitului G.V. pentru apelanta SC E.C. SRL, excepţie soluţionată în şedinţa din 19.02.2009 în sensul admiterii sale, potrivit considerentelor prezentate de această instanţă şi regăsite în practicaua prezentei decizii.

De asemenea, potrivit art.295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a luat în dezbatere excepţia nulităţii acţiunii ca motiv de apel de ordine publică, chestiune pusă în dezbatere în condiţii de contradictorialitate, reţinând apelul în pronunţare.

Curtea va dispune in cadrul deciziei adoptate sancţionarea apelului SC E.C. SRL cu nulitatea, potrivit dispoziţiilor art. 161 alin. 2 Cod procedură civilă, cu nulitatea, dând efectul peremptoriu al excepţiei dezbătute si pronunţate in şedinţa din 19.02.2008, aşa cum rezulta din pracaticaua acestei hotărâri.

Cat priveşte nulitatea acţiunii, luata in dezbatere ca motiv de ordine publica, potrivi art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea arata următoarele:

Procesul civil, este guvernat, aşa cum reglementează art. 109 Cod procedură civilă, de principiul disponibilităţii, prin care rolul determinant in procedura îl are reclamantul care fixează limitele judecaţii.

Astfel, instanţa civila nu se poate sesiza din oficiu, potrivit adagiului „ne procedet judex ex officio” si nici pronunţa in afara limitelor sesizării, „ne eat judex ultra petita partium”, reguli transpuse in reglementarea codului de procedura civila in art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.

In acest context cererea de chemare in judecata reprezintă nu doar actul de voinţa al reclamantului, dar si actul de investire al instanţei civile si determina cu precizie limitele procesului prin identificarea obiectului litigiului, parţilor si calităţilor lor si cauza acţiunii.

In lipsa actului de sesizare ale cărui elemente sunt cuprinse in art. 112 Cod procedură civilă, nu se poate vorbi despre demararea unui litigiu, despre investirea instanţei si despre acte de jurisdicţie valabile.

Aşadar, cererea de chemare in judecata este primul act al procedurii, dar, totodată si actul care generează procedura.

Si pentru ca procesul civil in genere si cererea de chemare in judecată integrata procesului, ca act de procedura, sunt guvernate de principiul formalismului, principiu consacrat de art. 105 si următoarele Cod procedură civilă, care in esenţa arata ca încălcarea formei de procedura atrage nulitate, Curtea arata ca încălcarea formei cererii de chemare in judecata, sau, mai mult, lipsa cererii de chemare in judecata, atrage nulitatea actelor de procedura ulterioare.

Desigur, Curtea are in vedere distincţia intre categoriile de nulităţi care se impun pentru sanctionarea actelor de procedura efectuate cu încălcarea formelor pe care legea le prevede si in acest context, arata ca, deşi dispoziţiile referitoare la cererea de chemare in judecata sunt instituite in favoarea parţilor, totuşi, anumite cerinţe ale acesteia depăşesc sfera interesului privat si fac ca nulitatea pentru lipsa formei sa fie absoluta.

Astfel, activitatea judiciara nu s-ar putea concepe si realiza, astfel încât nulitatea poate fi invocata din oficiu, ca privind interese de ordine publica, atunci când cererea de chemare in judecata nu identifica numele parţilor, obiectul cererii si lipsa unei pretenţii concrete si bine caracterizate, de natura a face imposibila finalizarea procesului judiciar civil, iar aceste justificări au stat la suportul art. 133 din Codul procedură civilă.

Fata de aceste consideraţii, Curtea va trece sa analizeze daca actul de sesizare a instanţei civile, act iniţiat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti reprezintă, din perspectiva legislaţiei procedural civile prezentate, un act de sesizare valabil si apt sa împlinească funcţia sa judiciara, demararea unui litigiu civil.

Din analiza actului care a stat la baza judecării litigiului Curtea retine ca in ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti data in dosarul de urmărire penală nr.4676/P/2007, s-a dispus, potrivit punctului 3 „trimiterea la judecătoria Sector 5 Bucureşti celor doua înscrisuri falsificate in vederea anularii acestora, respectiv contractului de închiriere nr.556/25.10.2004 şi a actului adiţional nr.454/19.09.2005, având ca parţi SC P.SA si SC E.C. SRL”.

Acesta a reprezentat, in opinia primei instanţe de fond actul sau de sesizare, act care, din perspectiva dispoziţiilor art. 112 Cod procedură civilă si al modalităţii in care a fost conceput, nu poate avea funcţia procesuala a unei cereri de chemare in judecata.

Dispoziţia Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti de a „dispune trimiterea in judecata” reclama punerea sa in executare prin sesizarea efectiva a instanţei de judecata cu cererea de chemare in judecata corespunzătoare procedurii civile.

Curtea nu poate retine apărarea formulata de către reprezentatul la proces al Ministerului Public, care arata ca observaţia instanţei nu are greutate in raport cu dispoziţiile art. 249 si 245 lit. c1) din Cod procedură penală.

In esenţa, textele legale invocate de către procuror subscriu interpretării Curţii, in sensul ca procurorul poate decide prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale “c^1) sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris”.

Urmare a acestei decizii, este punerea sa in executare si sesizarea instanţei civile in condiţiile art. 112 Cod procedură civilă, cu o cerere de chemare in judecata care sa împlinească cerinţele de forma ale procesului civil, cerinţe independente si autonome fata de litigiul penale care a generat intenţia se sesizare a instanţei civile.

Or, aceasta cerere nu a fost formulate in cauza de către iniţiatorul sau, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Mai mult, dispoziţia precara in punctul 3 al ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, nu poate avea funcţia civila a cererii de chemare in judecata pentru ca nu cuprinde o formulare concreta a pretenţiei si nici nu arata părţile intre care litigiul civil urmează sa se judece (NN!: se observa ca singura precizare cu caracter cert este ca se identifica semnatarii înscrisurilor pentru anularea cărora se dispune efectuarea formalităţilor de sesizare a instanţei civile), lipsuri de natura a impune viciul nulităţii acestei formule de sesizare a unei instanţe civile, potrivit art. 133 Cod procedură civilă.

In acest context, Curtea nu poate înţelege cum s-a format in prima instanţa cadrul procesual, din perspectiva subiectelor sale. Astfel, sesizează ca in litigiul civil calitatea de părţi parate au avut-o, potrivit actelor de procedura ale primei instanţe, SC P.SA, SC E.C. SRL, C.G. si Goşman Vasile, pentru ca ulterior, SC P.SA sa aibă o calitate noua, lipsita de suportul unei justificări legale, aceea de intervenient voluntar principal.

Atât aceasta imprecizie, alăturata celei a motivului de nulitate pe care instanţa l-a avut in discuţie, motiv privit ca si cauza sau temei al acţiunii, nearătat prin aşa-zisul act de sesizare, au generat imprecizie si pronunţarea de către Tribunalul Bucureşti a unei hotărâri lipsite de garanţia legalităţii si a unui proces realizat si finalizat cu respectarea regulilor de procedura.

Fata de aceste considerente, Curtea apreciază ca in cauza întregul proces s-a efectuat in lipsa unui act de sesizare valabil si astfel, fata de toate considerentele prezentate, constatând nula sesizarea, va admite apelul si, potrivit art. 279 Cod procedură civilă, rejudecând va admite si excepţia de nulitate ridicata din oficiu si explicata in aceste considerente.

Tot in aceste condiţii, va respinge apărarea formulata de către intimata SC P.SA.

Aceasta a arătat cu prilejul dezbaterilor ca, si in ipoteza in care Curtea va anula actul primordial de sesizare, exista o sesizare ulterioara si independenta, a SC P.SA, având ca obiect anularea contractului de închiriere nr.556/25.10.2004 şi a actului adiţional nr.454/19.09.2005, sesizare care îndeplineşte condiţiile de forma impuse de art. 112 Cod procedură civilă si care va trebui abordat ca cerere de chemare in judecata distincta, potrivit interpretaţii date art. 50 si art. 55 teza a II-a Cod procedură civilă.

Acesta apărare este doar parţial corecta si nu poate atrage consecinţe asupra celor explicate mai sus.

Este adevărat ca intervenţia voluntara principala este o veritabila cerere de chemare in judecata care are individualitate proprie si funcţia de investire specifica unei cereri de chemare in judecata propriu-zise.

Fără a lamuri acum legalitatea permutării calităţii SC P.SA din parata in intervenienta, Curtea porneşte de la a sublinia efectul nulităţii actului de sesizare primordial.

Astfel, actul nul, nu poate avea nici un efect si nulitatea se întinde asupra actelor subsecvente, in legătura cu actul anterior anulat.

Nulitatea sesizării instanţei la iniţiativa Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti semnifica faptul ca funcţia de sesizare a ordonanţei - ca act începător al procesului civil - nu a fost atinsa.

Or, aceasta semnifica, la rândul sau, faptul ca nu a pornit un proces civil in care cereri incidentale sa poată si făcute in mod valabil, pentru ca nulitatea se întinde asupra tuturor actelor ulterioare ale procedurii desfăşurate in cauza.

In acest fel, funcţia de cerere proprie de chemare in judecata a intervenţiei principale a SC P.SA nu poate avea prevalenta, întrucât premisa intervenţiei este ca ea este făcuta ca incidentala a unui proces care preexista, iar nu a unuia care nu poate fi considerat legal încă de la debutul sau, cum este cazul in speţa.

Fata de considerentele prezentate, Curtea va anula apelul SC E.C. SRL in temeiul art. 161 alin. 2 Cod procedură civilă si va admite apelul declarat de către G.V. pentru motivul de nulitate invocat din oficiu, cu consecinţa admiterii excepţiei nulităţii acţiunii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti si anularii acesteia.

Notă: Prin decizia nr. 1242/23 martie 2011 Secţia Comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a casat hotărârea de mai sus admiţând recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că impunerea de către instanţă a condiţiei ca sesizarea instanţei de către procuror să se facă printr-un act suplimentar de procedură apare ca îmbrăcând forma unui formalism rigid şi deci inacceptabil. Mai mult, chiar pornind de la premisa că nu puteau fi identificate elementele esenţiale prevăzute de art. 112 C.Proc.Civ., de natură a face imposibilă finalizarea procesului judiciar civil, instanţa avea la îndemână dispoziţiile art. 114 alin. 2 – 4 C.Proc.Civ pentru a pune în vedere reclamantului să facă completările necesare sub sancţiunea suspendării judecăţii în cazul neîndeplinirii obligaţiei şi să nu anuleze cererea, aşa cum a procedat.