Skip to main content

Posts

Showing posts from April, 2011

Adrian Constantin c. României – Schimbarea încadrării juridice fără punere în discuție

  Cererea nr. 21175/03, Hotărârea din data de 12 aprilie 2011 Situația de fapt · Prin rechizitoriul din 24 aprilie 2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, reclamantul a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Era acuzat că ar fi transferat suma de 15.000$ către o societate canadiană în baza unui contract încheiat între societatea administrată de către reclamant din România și societatea canadiană, fără ca acest contract să fie definitiv. · Tribunalul achită inculpatul, sentință menținută în apel · CSJ casează deciziile anterioare, apreciind că sumele au fost într-adevăr transferate în mod ilegal. În deliberări, Curtea Supremă a apreciat că nu a existat vinovăție sub forma intenției din partea reclamantului, că acesta a făcut numai o interpretare eronată a documentelor trimise de către Fondul Proprietății de Stat. În consecință, a decis să schimbe încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 249 C. Pen. negl...

Association belge des Consommateurs Test-Achats ASBL c. Conseils des ministres – Discriminare prin stabilirea sexului ca factor de evaluare a riscurilor în materie de asigurări

Materiale Directiva nr. 2004/113/CE din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii Hotărârea CJUE Marea Cameră din data de 1 martie 2011 Articolul relevant din directivă: Articolul 5 Factori actuariali (1) Statele membre veghează pentru ca, în toate noile contracte încheiate după 21 decembrie 2007, utilizarea sexului ca factor în calculul primelor și prestărilor în domeniul serviciilor de asigurare și al serviciilor financiare conexe să nu ducă la crearea, pentru cei asigurați, a unor diferențe în materie de prime și prestații. (2) Sub rezerva alineatului (1), statele membre pot decide, înainte de 21 decembrie 2007, să autorizeze diferențe proporționale în materie de prime și prestații pentru cei asigurați, în cazul în care sexul reprezintă un factor determinant în evaluarea riscurilor , pe baza datelor actuariale și statistice pertinente și precise. Statele me...